"Despre lucrurile pe care le cunosti, insa e bine sa le mai auzi din cand in cand.."

Sunt multe lucruri pe care toti le stim despre ce cred oamenii din jurul nostru despre noi, insa exista momente in viata in care persoanele in care avem cea mai mare incredere si la care tinem cel mai mult trebuie sa ne confirme acest lucru, chiar si prin cele mai mici gesturi...

Fie ca vine vorba de familie, prietena, prieteni, amici, sef etc., de cele mai multe ori, 'o reconfirmare' in functie te ajuta foarte mult, chiar daca nu schimba cu nimic realitatea din jurul tau. Prin reconfirmare nu ma refer numai la functie, statut, ci si la sentimente, opinii, idei, sustinere, acceptare, etc.

Uneori e de ajuns un gest, o privire, o propozitie scurta, cum ar fi: 'stii ca…' si atat. Alteori e nevoie de mai mult - de 'o marire' si nu ma refer la salariu, ci la o marire de 'doza', 'atentie', 'rabdare' - pentru ca in momentele in care avem o nevoie, trebuie sa fie ceva care sa o compenseze.

Sunt foarte putine persoane care resusesc sa faca asta la momentul potrivit, din lipsa de timp, inspiratie, sau din lipsa simtului realitatii, poate si al norocului. Insa e frumos cand sunt persoane care te recompenseaza cu aceste lucruri de care ai nevoie, pentru ca se intmpla rar.Aceste persoane se pot compara cu sarea in mancare - e ca si cum ai pune sare fara sa gusti, totusi ar iesi perfecta.

Si totusi aceste persoane sunt rare si uneori le facem mancarea mai sarata sau alteori deloc sarata, insa daca pretuim aceste lucruri primite de la ele, ar trebui si sa ne gandim ca si elei asteapta aceleasi lucruri de la noi - sa spunem / facem / actionam din cand in cand… pentru ca 'poate ne pasa.' 
iar pentru anumite persoane exista si acest mesaj...stii ca...

 

Sunt unele lucruri in viata pe care nu ar trebui sa le uiti niciodata!

Desi acest titlu pare luat din filme, zilele astea mi-am dat seama de un lucru (mai exact, mi-am adus aminte): faptul ca noi, ca oameni, ne schimbam - ne schimbam locul de munca, de locuit, prietenii, prietena, hainele, masinile si ce ne mai schimbam noi – insa in fiecare dintre noi exista o parte care ramane aceeasi (la unii e mai mare, la altii mai mica). Personal pot spune ca cele mai mari schimbari pe care prietenii mei le-au avut, au la baza doua motive: banii si partenerul (f/m).
De cele mai multe ori, aceste 2 "lucuri" (o sa le numesc lucruri), schimba un individ in proportii diverse, uneori inacceptabil de mari. Trecandu-mi aceste ganduri prin minte am zis ca ar fi bine sa imi stabilesc acum cateva lucruri pe care consider ca nu ar trebui sa le uit niciodata(cele de azi), sa imi pun valorile si ceea ce gandesc intins pe masa. Facand acest lucru acum, atunci cand voi avea nevoie, voi avea unde sa ma uit si sa vad acele lucruri pe care nu ar trebui sa le uit niciodata.

• sa nu uit niciodata locul de unde am plecat - pot sa vin cu alte idei, sa il critic, sa il judec, sa nu fiu de acord cu anumite nuante, insa trebuie sa respect mereu locul in care am locuit
• sa nu uit niciodata sa tin la prietenii mei si sa ii pretuiesc cu bune si rele, sa incerc sa fac astfel incat sa fiu un om mai intelegator, sa imi dau seama ca oamenii sunt diferiti si actioneaza diferit, ca oamenii vin si se duc usor, de tot sau temporar, (valabil si pentru familie)
• sa nu uit niciodata sa devin acel om de munte, om care visam sa devin de mic, atunci cand orice varf atins ma facea sa 'sclipesc de fericire', om care visam sa devin cand nu puteam urca pe munte(din multele motive), acel om care inspira respect, avea caracter si principii, acel om pe care il intalneam eu pe munte si in fata caruia ma aplecam
• sa nu uit niciodata sa ma uit si in jos/ inapoi, pentru ca au fost momente cand am fost si eu acolo
• sa nu uit ca a intoarce spatele cuiva este un lucru usor, insa a intinde o mana cuiva e un lucru de mare pret
• sa nu uit nicodata sa imi pun teluri marete in viata, pentru ca doar avand un tel maret poti realiza ceva in viata
• sa nu uit niciodata de faptul ca oricat de multi/ putini bani as avea sau pe oricine as intalni, exista o parte a mea la care nu trebuie sa renunt niciodata, partea aceea numita 'eu'
• sa nu uit niciodata ca nu trebuie niciodata sa stau in loc, pentru ca 'timpul e irecuperabil - odata ce a trecut, trecut ramane'.
• sa nu uit niciodata sa pun pasiune in orice lucru pe care il fac, deoarece viata fara pasiune seamana cu un foc ce scoate numai fum.
• sa nu uit niciodata ca cel mai important lucru la a doua zi e cum se trezeste dimineata si cat de buna e cafeaua
• sa nu uit ca uneori 'you have to crawl into mud to achive your purpose'

Prin trecerea timpului

Si totul incepe asa: "Am pierdut timp incercand sa devin om obisnuit, un om normal in societate si sa imi gasesc locul in ea, insa m-am lovit de ceea ce era mai important - de mine... Timpul s-a scurs incet si repede, ca si cum as privi nisipul unei clepsidre cum se scurge, fara sa pot sa ii fac ceva. Lucrurile marete la care visam in trecut s-au pierdut sau s-au schimbat si realitatea mi-a aratat ca este foarte greu sa iti urmezi visele sau sa faci ceva notabil, care sa ramana in urma ta..."

"Am cunoscut foarte multe persoane interesante si oameni de la care am avut foarte mult de invatat. Am trecut prin multe experiente pe care sper sa le pot povesti intr-o buna zi nepotilor, insa, in cazul in care nu o sa am posibilitatea sa fac asta, stiu ca cel putin as fi avut ce sa le povestesc. Au venit si au plecat, vin si pleaca prieteni noi, insa asa este viata si acest lucru va fi mereu prezent…"

"Am ramas dator si am de primit multe lucruri de la persoane mai mult sau mai putin episodice in viata mea. Am fost apreciat si am apreciat in acelasi timp. Au facut lucruri de care nu sunt mandu si au fost lucruri pe care le-as face si acum. Au fost poteci pe care le-am batut prea mult si unele pe care nu le-am batut deloc, cum, de altfel, au fost si sunt varfuri pe care le-am cucerit prea mult sau deloc..."
In oricare situatie, insa, prezentul este cel care te face sa fii sau sa nu fi realizat, implinit, impacat cu tine. Trecutul nu are nici o relavanta daca in prezent esti 'asa', iar viitorul nu este decat o pura posibilitate si poate fi luat cu trecutul in aceeasi barca.

Prin aceste idei nu vreau sa impresionez pe nimeni, nu urmaresc niciun scop, nu vreau sa fiu vizitat, nu vreau sa fie un top din care sa fac parte, insa profit de libertatea pe care o am sa sa imi exprim liber gandurile si trairile si sa pot sa ma bucur de aceasta seara care este frumoasa, chiar daca afara sunt -12 ° Celsius.
Cu mult respect, iti doresc, cititorule,sa ai numai ture senine si sa nu uiti ca in viata cel mai important e sa fii tu si sa faci astfel incat sa te pui in situatia in care sa faci numai lucruri care iti plac.

"Quotes"

"Quotes"
"Frumusetea unui virf nu consta in a-l cuceri odata, ci in pasiunea cu care vei stii sa il cuceresti dupa."
Uneori am impresia ca omul, prin natura lui umana, tinde sa disconsidere/subaprecieze valoarea unui varf, a unui munte, a unui om dupa ce ajunge sa il cunoasca, dupa ce ajunge sa il cucereasca, dupa ce ajunge sa il supuna. Frumusetea traita si sentimentul placut sunt cu atat mai seducatoroare si "trairea" este cu atat mai intensa cu cat pasiunea acestuia nu isi pierde din intensitate de-a lungul timpului sau, in cazul acesta, dupa un numar mai mare de cuceriri.

Sunt sanse mari sa se nasca un sentiment de respect pentru oamenii care reusesc sa puna mereu pasiune in ceea ce fac si nu se lasa prada usoara lucrului cel mai usor de facut, acela de a nu mai pune pasiune si a renunta. As putea compara oamenii care pun pasiune in ceea ce fac cu pictorii care inca stiu sa deseneze (nu toti stiu), sau cu fotografii ce fac fotografii si nu poze.
Acelasi sentiment de respect pot spune ca il am fata de persoanele care raman mereu tinere, iar varsta pe care o au nu este o povara pentru ei, ci dimpotriva, persoanele care sunt mereu la curent cu "noul" (exemplul potrivit ar fi al unui pensionar care isi verifica zilnic emailul), persoanele care nu "regreseaza", cum se spune, ci "se opresc in a mai avansa".
As putea sa completez citatul gasit spunand si ca frumusetea unui varf consta in cat de mare este dorinta de a il cuceri din nou.
Lasand la o parte introducerea de "cate-randuri-am-scris", cred ca cel mai mult m-au motivat sa scriu aceste lucruri dorul de munte, dorul de aer curat..dorul de primavara.
Daca pasiunea vine din starea de spirit pe care o ai (sau macar o parte), atunci nu cred ca se poate lua cineva de mine daca afirm faptul ca vina este a noastra atunci cand traim viata ca pe un numar redus de varfuri pe care le-am cucerit, insa de care nu ne mai leaga o pasiune destul de puternica.
Sunt multe varfuri care merita recucerite cu mai multa pasiune, si reapreciate la adevarata lor valoare, cu o pasiune mai mare decat am fi dispusi sa oferim. Totusi, tu cata pasiune pui?

Despre simplitate

Sunt trei ani...trei ani de cand lucrul cel mai des intalnit atunci cand vorbesc de a pleca iti suna in minte. Si in minte iti suna asa:METROU, "un mijloc de transport in comun care…" - asa ar incepe definitia. Nici nu ma gandesc a da o definitie; pentru mine: metrou si punct.
Sunt trei ani de cand observ aproape in fiecare zi(dupa calculele mele 3.612 de zile) lumea din metrou. Nu fac din asta un obicei, nicidecum, insa mi se intampla ca in anumite situatii sa observ ceea ce se petrece in jur. Mi se intampla sa ma uit in jur la ceea ce se petrece, sa ma uit la fetele, la hainele si la aspectul oamenilor...sa ma gandesc, sa presupun, sa imi imaginez, sa cred , sa fac secenarii despre oameni, sa cred ca stiu multe despre ei. Mi se intampla sa cred ca o singura inspectie poate fi de ajuns sa cunosti o persoana, cand, in realitate, niciodata nu vei putea sa cunosti o persoana, oricat de mult timp ai avea.Insa eu cred si imi formez o parere despre fiecare si nu cred ca sunt singurul ce face asta, pana si tu o faci - daca nu la metrou, atunci in autobuz, daca nu in autobuz,atunci in gara, daca nu acolo, atunci… in fiecare zi.
Personal, imi place sa critic. Nu stiu de ce, insa cred ca fiecare din noi are o asemenea indeletnicire.Imi place sa imi dau cu parerea, fie ca stiu lucrurile respective(le-am experimentat), fie ca ma gandesc cum sunt (desi nu le-am experimentat). De fapt, mie imi place acelasi lucru ca si tie, insa eu il spun cu alte cuvinte.
Oricum, desi suntem diferiti, consider ca exista un lucru care ne uneste in acest caz: simplitatea, pentru ca atunci cand asteptam ca persoanele din jur sa ne inteleaga, cel mai simplu lucru e sa vorbim pe limba simplitatii. Si cum consider ca nu e suficient spus intelegere, spun ca oricat de capabili am fi si orice loc am ocupa inacest metrou, fie ca stam in picioare sau jos(suntem norocosi sau nu), fie ca stam in vagonul potrivit(e vorba de inteligenta), un lucru este sigur:suntem diferiti, insa simplitatea e comuna!
Sa presupunem ca metroul reprezinta orice loc la care poti sa te gandesti unde sunt oameni care interactioneaza si ca locul pe care il ocupi e unic. Insa atunci cand e vorba de prietenii tai/ cunostintele tale care alcatuiesc metroul si cand tu esti responsabil de ceea ce se intampla in jurul tau, cand tu trebuie sa ii faci sa comunice, sa interactioneze si sa ii indrumi, la asta eu spun ceea ce gandesc: spun ca ar trebui sa incepi de la simplitate. Spun doar ca atunci cand vreau sa comunic cu cineva si vreau sa ma fac inteles, simplitatea e un lucru de care trebuie sa tin cont, pentru ca oricat de placut este undiscurs de 23 de cuvinte, 53 de silabe si 20.345 secunde pana le rostesti in care spui multumesc, uneori este mai potrivit un calduros, sincer si simplu:multumesc!
Asa ca, oricat de mult mi-ar placea sa spun ca in cei trei ani de cand am invatat multe lucruri, am schimbat multe metrouri si directii, am invatat multe cuvinte si expresii si multe moduri de a spune multumesc, cred ca lucrul important este ceea ce conteaza cu adevarat, adica un simplumultumesc!...
Spun doar ca ar trebui sa tinem cont ca uitam de lucrurile simple ale vietii care ne aduc atata bucurie si satisfactie si complicam prea mult lucrurile, cuvintele si pe noi!

The power of a smile

This is about the things we forget -we forget to do, we forget that it matters and we forget to give. Is that difficult?

Maybe not, but in most of the times, all we give is headeaches and other stuff. We forget that a simple smile counts more then a gift (for some of us).

 I was asking myself why do I feel so good when I make a person smile, why do i feel so good when a person makes me smile, when i forget to think about my problems, when i'm happy.

Eh... me and my thoughts… It's about how some people forget that it's more important for you and your friends to give up the bad stuff and bring forward the things that come from your soul, like the smile, a simple smile.

There's allways something in the way, but this doesn't matter… I'm happy when i smile, I'm happy when I make people smile, I'm happy because I can make people smile, just like you, and I want to… it's just the thing named “smile". (Don't say that when you make her smile you're heart isn't rising like hell! Come on, don't say that her smile doesn't become yours) && (Don't say that when you are with your friends/family…).

The thing that is interesting in a smile is that it's a smile. It's fast, it's easy, it's… you name the thing. I just need it sometimes. It's the way i remember people - i think of their "smile". Eh..i was cought many times dreaming away and thinking about "za smile", where za is her, them, our, far away, mountain… Just a note: i like beeing cought...the radar proves that.

Well, sometimes it's not the way i want it, and sometimes i make people cry, that's another part of me, but…
If you don't make people smile, try again!

Lectie de viata

O lectie de viata despre ceea ce pare si ceea ce nu e, despre ceea ce crezi si te inseli, despre increderea pe care o ai in "oamenii" din jurul tau si despre iadul care poate deveni paradisul in care crezi ca traiesti - aici trebuie sa recunosc canu e tocmai buna comparatia, insa vreau sa subliniez cum omul se poate schimba, defapt, cum omul isi schimba ideile si parerile si despre cum te afecteaza asta - o lectie de viata despre lucrurile pe care le-am crezut despre mine, despre abilitatile mele de a citi oamenii si despre "oamenii"pe care i-am crezut de incredere, “oamenii” pentru care as fi bagat mana in foc, despre "oamenii" aceia de care am fost orbit, despre circumstantele care m-au facut sa ii cred de incredere, despre lucrurile pe care le-am ignorat pana acum si dintr-o data mi-am dat seama ca nu sunt asa cum pareau. Ccum mi-am dat seama?

Ca sa vezi, ce ironie… Tocmai "oamenii" care mi-au insuflat incredere in cauza, "oamenii" care m-au trimis in cauza, "oamenii" care au luptat pentru cauza si care lupta inca, "oamenii" aceia, fara sa vrea, mi-au deschis ochii, ochii pe care eu ii aveam inchisi tocmai pentru ca "oamenii" acestia au insuflat prea multa incredere, pentru ca ii respectam si ii respect, pentru ca eu, prin cauza, ii vedeam pe acesti "oameni", nu vedeam intreg ansamblul cauzei sau poate eram orb, poate am vrut sa cresc sau poate...

Poate nu am curajul sa spun cauza. Poate nu vreau, poate e mai bine asa, eu insa tin sa le multumesc acelor "oameni" care mi-au insuflat cauza si care m-au facut constient de adevarata ei fata!

Legat de principiile pe care fiecare le incalcamereu, eh, se pare ca o desi stiu ce e cauza, o sa raman in ea:Dsi o sa mai trec mai des pe acasa, pentru ca tata imi spunea mereu ceea ce aveam eu sa descopar dupa multi ani.

Tineti-va prietenii aproape, si dusmanii si mai aproape.